Poezie

Mhm, poezie de local. Și nu doar pentru că-i așezat la margine de mare, dar așa, cu totul. De la ușă până la masă și înapoi. Dar hai să-ți arăt mai întâi și-ntâi drumul de pe plajă până la restaurant. Ești în  Corsica pe plaja Lotu, adică cu picioarele goale în Paradis. Lași plaja-n spate, treci pe lângă frumusețile astea adormite, mai tragi cu ochiul la valuri, ții poteca drept și, gata, poți să uiți de orice problemă. Intră și lasă-te răsfățat.

Ia loc, lasă valurile alea să-ți mângâie o ureche, iar celeilalte coboară-i scărița să urce niște muzică bună pe ea. Și pregătește-te de lins degete și farfurii. Eu nu am avut rezervare prima oară și m-au apucat toate tristețile când mi-au spus că este totul plin toată ziua. Dar s-au înduioșat și m-au trimis să stau cuminte pe o canapea că poate-poate se eliberează o masă. Iar după 10 minute mă așezam la cea mai frumoasă masă ever.

Dacă nu ai rezervare și nu ai vreme să aștepți să se elibereze o masă până să se ocupe iar, poți mânca totuși un sandviș la bar, n-or să te lase să pleci trist de la ei. Bun, și-acum bucuria din farfurii. Să știți că și eu salivez, nu aruncați cu roșii. Sau puteți să aruncați, că-mi plac. Și încă mult de tot.

Ah, cred că mai am câteva fotografii. Încerc să țin sub control situația și să nu-mi iau bilet de-ntoarcere chiar acum. Mai aștept un pic, timp în care rememorez freamătul fiecărei papile gustative. Creveții aștia gigant sunt un vis, dar nu vei afla rețeta, rămâne în familie.

Nu știu să nu-mi fie dor. O să mi se facă și-o să mă întorc. La Cabane du Lodu o să-mi îndulcească tot, știu eu. Gust, respirație, gânduri.

Vi ringraziu!