Fac ce fac și mă trezesc în fața celui mai vechi local din aproape fiecare oraș în care ajung. Și nu pentru că l-aș căuta anume, îmi iese pur și simplu în cale. Iar de cele mai multe ori asta se întâmplă când tocmai începe să mi se facă foame. Așa că de ce nu? Îi trec pragul și mă las surprinsă. Iar în Wrocław surpriza a fost una foarte plăcută. Piwnica Świdnicka, așezat în chiar inima târgului, pare a fi chiar cel mai vechi restaurant din Europa, lăudându-se că primește oaspeți încă din 1273.

Ca să ajungi înăuntru, va trebui să cobori câteva scări sub clădirea Primăriei din Wrocław. Că nu degeaba-i zice “pivniță”. Atmosfera-i tare prietenoasă, la fel sunt și chelnerii. Nu te lăsa păcălit de faptul că în fotografiile pe care le-am făcut pare lejer, dacă nu chiar de-a dreptul liber. Eu m-am nimerit în preajmă tocmai când restaurantul își deschidea porțile așa că am avut noroc. Dacă vrei însă să mănânci aici, fă-ți rezervare sau mergi la scurt timp după ce se deschide localul. Altfel, riști să nu găsești loc.

Dar să ajung la meniu, nu? Mie mi-a fost greu să mă decid, dar am ales până la urmă o porție de Camembert. Și brânza, și para de lângă tocmai fuseseră scoase de pe grătar și așezate lângă dulceață de merișoare. Întoarsă acasă, povestea asta a devenit una din gustările pe care le pregătesc des, cu bucurie și fără să dau semne că m-aș plictisi prea curând să o fac.

Iar pentru că tot văzusem prin meniuri că polonezii ar mânca la o masă o jumătate de rață odată, am zis să mă-ncumet și eu. N-a fost să fie însă în acea zi pentru că nu aveau jumătăți, ci doar pulpe de rață. Așa că a fost pulpă de rață pe varză roșie cu niște chestii făinoase tipice pentru Silezia și măr copt cu merișoare. Cam bun. Da, da, și un pahar din berea casei, singura de altfel pe care o vei găsi aici. Cum o preferi tu, blondă sau brună, dar doar berea casei se bea. Bine, atunci când s-a deschis și o vreme după, doar asta și puteai să faci în pivniță. Să bei bere. Și să stai la povești cu prietenii, firește.

Dacă am mai avut loc și pentru desert? Nu, de data asta nu. Dar am tras cu ochiul în meniu și zic că au o prăjitură cu brânză, sos de vanilie și sos de ciocolată pregătită după o rețetă veche poloneză. Și mai au și ștrudel cald de mere cu înghețată de vanilie. Îmi povestești tu cum sunt. 🙂

Unele lucruri chiar durează. Și mă bucur să văd asta. Mulțumesc, Wrocław!