Vincent van Gogh, el este vulcanul. Așa îl vedea Paul Gauguin, care spunea că “Between two such beings as he and I, the one a perfect volcano, the other boiling too, inwardly, a sort of struggle was preparing.”

Nu-s critic de niciun fel așa că nu despre picturile lui voi scrie câteva rânduri aici. Ci despre bucuria să fi ajuns în locuri în care l-au dus pașii mai întâi pe el. Toate în Franța.

Mă opresc mai întâi în Arles unde n-a fost iubit deloc. Oamenii se fereau și vedeau în el un nebun. N-ai să mai găsești “The Yellow House” în care a locuit o vreme și pe care a așezat-o pe pânză, a fost distrusă. Doar un semn îți mai indică locul unde a fost. Dar poți “intra” totuși într-o pictură și lua chiar prânzul. În “Café Terrace at Night”, ai ghicit. Nu era galbenă atunci când a pictat-o Vincent. El doar s-a jucat cu lumina și a făcut-o astfel să pară galbenă. Dar acum cafeneaua chiar are această culoare, schimbare făcută tocmai ca să arate așa cum a simțit-o el.

La 40 de km sud de Arles îți va încurca părul briza puternică a Mediteranei care a bătut vreo 5 zile și prin desenele și pânzele lui Vincent în Saintes-Maries-de-la-Mer, satul de pescari unde și cerul, și marea sunt atât de albastre. Și fie vorba-ntre noi, cred că i-a plăcut atât de mult acest sat și datorită brânzei. Eu am avut ceva noroc și am ajuns când era deschisă piața volantă așa că rucsacul meu a fost fericit să care brânză și măsline, n-a zis nici pâs 🙂

În  același Arles l-a vizitat Paul Gauguin, cu care a lucrat împreună vreo două luni și pe care cel mai probabil l-a iubit. Au avut în aceste două luni câteva episoade furtunoase, după unul dintre ele Vincent tăindu-și urechea și dăruind-o unei prostituate spunându-i “Păstrează acest obiect prețios”.

A plecat de aici și s-a internat de bunăvoie într-un ospiciu în Saint-Rémy de Provence. Era singurul pacient căruia i se permitea să părăsească în fiecare zi spitalul, iar două ore se plimba prin împrejurimi și picta.

Nu vei putea intra în Saint-Paul-de-Mausole în camera în care a stat Vincent și asta pentru că ospiciul încă este ospiciu, iar în camera lui sunt pacienți. Dar lângă spital este o mânăstire unde i-a fost reimaginată camera.

A trecut însă și aici prin câteva momente delicate, a încercat și să se sinucidă înghițind din culorile cu care picta și ulei de lampă. Și-a revenit, a hotărât să plece din soarele aprig din sudul Franței și s-a dus în nord, mai aproape de fratele său, Theo.

A ajuns în Auvers-sur-Oise unde și-a trăit ultimele 100 de zile din viață. De această dată vei putea pătrunde în camera în care a locuit în Auberge Ravoux și unde a adormit fără să se mai trezească vreodată. Vei ajunge pe câmpul pe care s-a împușcat și la mormântul unde acum doarme sub o pătură verde lângă fratele său, care de atâta dor și tristețe a închis și el ochii la numai 6 luni distanță.

Te iubesc, Vincent.