Veneția mea este fabuloasă de carnaval. Este frumoasă, da, și în afara lui, dar o ador când vine vremea măștilor. Cu tot cu ploile care te udă până la piele și ți se înghesuie inclusiv în cizmele de cauciuc pe care, iată, le-ai luat cu tine degeaba.

Străduțe ticsite de oameni, culoare și energie, la asta să te aștepți. Măștile se vor lăsa cu răbdare privite, fotografiate, iar unele dintre ele, cele îndrăznețe, te vor lua în brațe. Ești liber să intri în orice poveste îți face cu ochiul și să visezi cât te ține imaginația.

Nu vei avea o clipă să te plictisești, la fiecare pas pe care-l vei face se va întâmpla câte ceva. Un zbor deasupra Pieței San Marco, fie că va fi un înger, un leu, un măgar sau un vultur, concursuri de măști, feeria-spectacol pe apă când sute de bărci vor face neîncăpătoare canalele Veneției, îi vor lumina și colora noaptea, ateliere de confecționat costume, “Festa delle Marie” în care se va alege cea mai cea dintre cele 12 frumoase ale provinciei, muzică, teatru și poezie.

Dacă vei găsi și ceva liniște în caruselul în care te aruncă festivalul? Da, când te aștepți mai puțin 🙂 Tot așa și cu soarele. Când crezi că te-a uitat, o să-ți răsară-n drum de după vreun colț.

Nu mă las niciodată nemascată sau nepictată. Cu ochii acoperiți de culoare și bucurie, mă pierd printre străduțe și măști, mă hrănesc cu fiecare zâmbet pe care-l întâlnesc și mă îmbăt cu fiecare pală de vânt sau cu vreo bătaie din aripi de pescăruș.

Iar cum se încheie carnavalul, cum mi se face dor de el. La natura fantastica, te reaștept!