Tag: Toledo

Gustoșenii

On By Diana IașciurjinschiIn Unde m-aș întoarce să iau masa3 Comments

Treci pe lângă Señor Cervantes, vă salutați și te așezi la o masă pe terasa Cervecería El Trébol. Să te bucuri de soarele care se răsfață la tine în farfurie împreună cu tot felul de bunătăți. Dar nu așa de capul tău. Te întâmpină la intrare un afiș în care ești avertizat că dacă te așezi la o masă care nu este încă strânsă, riști să te murdărești. Iar ei știu că nu ți-ar plăcea să ți se întâmple una ca asta. Așa că ești rugat să aștepți să fii invitat și condus. Fii pe pace, nu durează mult așteptarea.

Iar așteptarea îți va fi răsplătită oricum cu vârf și îndesat. Eu una aș fi comandat cam tot ce aveau în meniu, dar nu am putut să mănânc totuși atât de cu vârf și atât de îndesat. 😀 M-am oprit la selecția de tapas (Montes de Toledo) și pentru că mi-a căzut cu tronc tigaia cu pepene galben și bacon (Migas Manchegas), am comandat-o și separat.

Dacă vrei însă să încerci altceva, poți alege carne de vacă, coaste sau cârnați, toate la grătar cu sos Chimichurri, un amestec din pătrunjel, usturoi, oregano, ulei și oțet. Vegetarienii nu sunt nici ei uitați. Au pentru ei o combinație de legume la grătar cu sos Romesco făcut din nuci și ardei roșu. Și să nu uit de desert! Ponche Toledano? Dacă îl încerci, să-mi povestești și mie cum ți-a plăcut, bine? 🙂

Vrei să te lingi pe degete în Toledo într-o după-amiază senină, într-un loc retras din fuga pașilor, pe o terasă șic așezată într-o piațetă cu o arhitectură care te va trimite într-o poveste? Acesta-i locul.

Dacă însă desertul de la Cervecería El Trébol nu a fost îndeajuns sau dacă te împinge pofta de dimineață către o cafea, nu o rata pe cea de la El Café de las Monjas. Găsești cafeneaua pe Calle Santo Tome nr.2 la o scurtă plimbare de Muzeul El Greco. Te va aștepta o suită întreagă de măicuțe dulci și aromate, numai bune de ronțăit. Vei găsi aici și toate prăjiturile tradiționale din zonă, foarte proaspete și bine pregătite. Atenție la cea cu marțipan! Dă dependență. 😀

Pe drumul lui Don Quijote de La Mancha

On By Diana IașciurjinschiIn Pe unde m-au dus pașiiLeave a comment

Am rătăcit în mijloc de toamnă prin Consuegra chiar și fără a-l avea companion pe Sancho Panza. M-a adus până aici un autobuz pe care l-am luat din Toledo și nu un cal. Tot timpul petrecut în acest loc a fost însă de poveste. Am ajuns undeva pe la prânz și prima senzație pe care am încercat-o a fost că mă aflu într-un orășel părăsit. Nici țipenie de om pe stradă, iar totul sau aproape totul era închis.

Am pornit-o la drum, urcând strada care șerpuia printre case și care trebuia să ajungă cumva în apropierea morilor de vânt. Din când în când auzeam un claxon de mașină. Era de fiecare dată aceeași mașină care îți anunța astfel sosirea în zonă. Șoferul claxona, iar apoi ieșea pe poarta vreunei casei un localnic căruia șoferul îi întindea din mers o pungă cu lapte. Am tras cu ochiul ca să văd despre ce era vorba, recunosc. Așadar, orășelul era totuși locuit. Se odihnea doar când am ajuns eu.

Mi-am continuat drumul, dar am avut la un moment dat senzația că am luat-o anapoda. Așa că atunci când am văzut o doamnă ieșind dintr-o curte ca să-și primească laptele, m-am apropiat și am rugat-o să mă ghideze către mori. Mirată tare că am de gând să fac drumul pe jos, mi-a explicat pe unde ar trebui să merg ca să ajung acolo unde îmi doream. M-am speriat puțin de mirarea ei, dar mi-a trecut repede. Chiar nu este nici lung și nici dificil drumul.

În câteva minute vedeam deja “uriașii” lui Don Quijote și mă cuprineau mii de bucurii și de emoții.

Am petrecut o după-amiază întreagă în preajma lor, le-am urcat în coamă, i-am scărpinat între urechi, i-am ascultat apoi cuminte cum își depănau amintirile și le-am citit în ochi dorul de Don Quijote, de Sancho Panza și de Rocinante. Soarele se pregătea să apună, ultimul autobuz către Toledo se pregătea să sosească, iar eu nu reușeam să mă desprind de ei.

O zi pe care aș retrăi-o la nesfârșit. Mi-au țiuit urechile de liniște, m-au durut ochii de frumos și mi-a țopăit inima de bucurie. Muchas gracias, Consuegra!