Lucruri simple

Nu mă dau în vânt după ce mănâncă maltezii. Stai așa că n-am început bine. Avem doar gusturi diferite, iar gusturile nu se discută 🙂 Am dat însă peste un local care m-a ținut în loc vreo două ore fără să îmi dau seama când a trecut timpul.

67 Kapitali se numește, îl găsești în Valletta și-ai să te întâlnești aici cu lucruri simple după care o să-ți lingi toate degetele, promit. Nu mă puteam opri din mâncat pâine cu ulei de măsline și parcă cu fiecare dumicat, îmi era mai aproape înțelesul revoluției care a izbucnit în Malta atunci când au crescut taxele la făină.

Brânza de capră cu chutney de mere și stafide mi-a răsfățat simțurile, berea artizanală mi le-a amețit, iar cartofii copți cu mirodenii mi le-au trezit.

Și nu-i doar asta. Atmosfera din bar te lipește și ea pe scaun de uiți să mai pleci. Muzică bună, oameni faini, mese și scaune prietenoase. Ador toate detaliile astea care te năucesc în cel mai plăcut mod. Locuri în care ai sentimentul că ai cunoaște pe toată lumea și că doar niște timp a stat între voi o vreme. Iar acum că v-ați regăsit, să tot curgă poveștile, nu doar berea.

Aș mai vrea o porție, vă rog! Grazzi!

All you need is love. And a cat.

Așa scrie deasupra unei uși din cafeneaua cu pisici “La Compagnie des Chats – bar à chats” din Avignon. Un loc unde găsești mâncare bună, muzică faină, atmosferă cosy și de unde poți pleca cu o pisică la pachet. Adoptând-o 🙂

Mai rătăceam puțin pe străduțe înainte de a ajunge la un spectacol de poezie și pian când mi s-au oprit ochii într-o vitrină. Un Motănescu pe jumătate adormit, pe jumătate indiferent își făcea siesta în spatele unei ferestre dintr-o cafenea. Nu l-am crezut că-i în psihanaliză așa că am intrat să mă conving.

Am dat peste 11 mustăcioase care se plimbau printre și pe sub mese, alergau după câte o mingiuță sau după vreun șoarece închipuit, se gudurau sau pur și simplu leneveau pe un scaun. M-am așezat la o masă și a început joaca. Aproape că și uitam să mănânc. Pe mese vei găsi o broșură în care sunt prinse istorioarele pisicilor pe care le găsești în acel moment în cafenea. Pentru că ideea asta chiar funcționează, iar pisicile sunt adoptate de cei care trec pe aici și se îndrăgostesc de câte-o urecheată.

Regulile cafenelei sunt simple și de bun simț. La intrare te speli pe mâini, ai voie să te joci cu ele cât poftești, să le mângâi, dar nu și să le iei în brațe. Asta cu luatul în brațe se întâmplă doar când dragostea-i atât de mare că îi faci pisicuței casă din casa ta și o adopți.

N-aș mai fi plecat din cafenea. Dar mă așteptau Juliette Binoche și Alexandre Tharaud în curtea liceului Saint-Joseph să-mi facă seara de poveste. Ei doi, poezia și un pian.

Gusturi din pivniță

Fac ce fac și mă trezesc în fața celui mai vechi local din aproape fiecare oraș în care ajung. Și nu pentru că l-aș căuta anume, îmi iese pur și simplu în cale. Iar de cele mai multe ori asta se întâmplă când tocmai începe să mi se facă foame. Așa că de ce nu? Îi trec pragul și mă las surprinsă. Iar în Wrocław surpriza a fost una foarte plăcută. Piwnica Świdnicka, așezat în chiar inima târgului, pare a fi chiar cel mai vechi restaurant din Europa, lăudându-se că primește oaspeți încă din 1273.

Ca să ajungi înăuntru, va trebui să cobori câteva scări sub clădirea Primăriei din Wrocław. Că nu degeaba-i zice “pivniță”. Atmosfera-i tare prietenoasă, la fel sunt și chelnerii. Nu te lăsa păcălit de faptul că în fotografiile pe care le-am făcut pare lejer, dacă nu chiar de-a dreptul liber. Eu m-am nimerit în preajmă tocmai când restaurantul își deschidea porțile așa că am avut noroc. Dacă vrei însă să mănânci aici, fă-ți rezervare sau mergi la scurt timp după ce se deschide localul. Altfel, riști să nu găsești loc.

Dar să ajung la meniu, nu? Mie mi-a fost greu să mă decid, dar am ales până la urmă o porție de Camembert. Și brânza, și para de lângă tocmai fuseseră scoase de pe grătar și așezate lângă dulceață de merișoare. Întoarsă acasă, povestea asta a devenit una din gustările pe care le pregătesc des, cu bucurie și fără să dau semne că m-aș plictisi prea curând să o fac.

Iar pentru că tot văzusem prin meniuri că polonezii ar mânca la o masă o jumătate de rață odată, am zis să mă-ncumet și eu. N-a fost să fie însă în acea zi pentru că nu aveau jumătăți, ci doar pulpe de rață. Așa că a fost pulpă de rață pe varză roșie cu niște chestii făinoase tipice pentru Silezia și măr copt cu merișoare. Cam bun. Da, da, și un pahar din berea casei, singura de altfel pe care o vei găsi aici. Cum o preferi tu, blondă sau brună, dar doar berea casei se bea. Bine, atunci când s-a deschis și o vreme după, doar asta și puteai să faci în pivniță. Să bei bere. Și să stai la povești cu prietenii, firește.

Dacă am mai avut loc și pentru desert? Nu, de data asta nu. Dar am tras cu ochiul în meniu și zic că au o prăjitură cu brânză, sos de vanilie și sos de ciocolată pregătită după o rețetă veche poloneză. Și mai au și ștrudel cald de mere cu înghețată de vanilie. Îmi povestești tu cum sunt. 🙂

Unele lucruri chiar durează. Și mă bucur să văd asta. Mulțumesc, Wrocław!

Gustoșenii

Treci pe lângă Señor Cervantes, vă salutați și te așezi la o masă pe terasa Cervecería El Trébol. Să te bucuri de soarele care se răsfață la tine în farfurie împreună cu tot felul de bunătăți. Dar nu așa de capul tău. Te întâmpină la intrare un afiș în care ești avertizat că dacă te așezi la o masă care nu este încă strânsă, riști să te murdărești. Iar ei știu că nu ți-ar plăcea să ți se întâmple una ca asta. Așa că ești rugat să aștepți să fii invitat și condus. Fii pe pace, nu durează mult așteptarea.

Iar așteptarea îți va fi răsplătită oricum cu vârf și îndesat. Eu una aș fi comandat cam tot ce aveau în meniu, dar nu am putut să mănânc totuși atât de cu vârf și atât de îndesat. 😀 M-am oprit la selecția de tapas (Montes de Toledo) și pentru că mi-a căzut cu tronc tigaia cu pepene galben și bacon (Migas Manchegas), am comandat-o și separat.

Dacă vrei însă să încerci altceva, poți alege carne de vacă, coaste sau cârnați, toate la grătar cu sos Chimichurri, un amestec din pătrunjel, usturoi, oregano, ulei și oțet. Vegetarienii nu sunt nici ei uitați. Au pentru ei o combinație de legume la grătar cu sos Romesco făcut din nuci și ardei roșu. Și să nu uit de desert! Ponche Toledano? Dacă îl încerci, să-mi povestești și mie cum ți-a plăcut, bine? 🙂

Vrei să te lingi pe degete în Toledo într-o după-amiază senină, într-un loc retras din fuga pașilor, pe o terasă șic așezată într-o piațetă cu o arhitectură care te va trimite într-o poveste? Acesta-i locul.

Dacă însă desertul de la Cervecería El Trébol nu a fost îndeajuns sau dacă te împinge pofta de dimineață către o cafea, nu o rata pe cea de la El Café de las Monjas. Găsești cafeneaua pe Calle Santo Tome nr.2 la o scurtă plimbare de Muzeul El Greco. Te va aștepta o suită întreagă de măicuțe dulci și aromate, numai bune de ronțăit. Vei găsi aici și toate prăjiturile tradiționale din zonă, foarte proaspete și bine pregătite. Atenție la cea cu marțipan! Dă dependență. 😀

Șarm. Din franceză în franceză.

Chiar pe malul râului Garonne vei da peste cea mai veche braserie din Toulouse, braserie care s-a născut în secolul XIX și căreia i-au trecut în timp pragul Jean Auguste Dominique Ingres sau Henri Matisse. La braseria “Flo Les Beaux Arts” mă refer. Unde eu am ajuns când tocmai se lua pauza dintre prânz și cină, dar unde m-au primit chiar și așa. Nu a contat că eram singurul client din restaurant, că mesele erau deja strânse pentru a fi ceva mai târziu pregătite pentru cină și că, cel mai probabil, m-am nimerit în momentul în care bucătarii și chelnerii se bucurau în tihnă de propriul lor prânz.

Alegerile mele au fost melcii pregătiți în stil burgund marinați în vin Chablis și fileul de rață cu pere în sos de Porto, alături de care feliile gratinate de țelină, cartofi și zucchini și-au făcut de cap cu papilele mele gustative. Iar pentru final m-am oprit la o prăjitură trăznită tare. La “Amber rum baba” mai exact. Știam deja că “baba” a fost adoptată de la francezi de către napoletani, care i-au împrumutat din propria personalitate, așa că mi-am dorit să aflu cum este originalul. O prăjitură aromată, suavă și plină de alcool. Atât de mult alcool că a reușit să mă “deruteze” mai tare decât paharul de vin cu care asortasem ceva mai devreme rața.

Mi-a plăcut braseria. Mult mi-a plăcut. Aș mai merge. Oricând. 😀

Ca-n povești

10303783_10203243995154759_8641235662767746083_nCategoric, localul în care, dacă aș mai avea ocazia, aș mai lua prânzul sau cina, sau și prânzul, și cina în Riga este Restaurantul 1221. A fost construit în anul care i-a devenit nume, an în care a apărut de altfel și strada pe care se află. Prima stradă din Centrul Vechi al orașului.

Nu doar că mâncarea este senzațională, dar și ce atmosferă caldă și prietenoasă! Încă de la intrare faci cunoștință cu flora și fauna Letoniei desenată cu gust pe pereții casei, casă ce parcă-i ruptă dintr-o poveste. O poveste cu turtă dulce și castori. Povești vei auzi și când mergi la toaletă. Când ajungi la baie, te întâmpină din difuzoare voci ca cele pe care le asculți la teatrul radiofonic pentru copii.

12045457_10207066088024692_7891987662915603664_oGustul bun se simte nu doar în preparate, dar și în tot ceea ce te înconjoară, în mobier și decorațiuni. Ți-e greu să te hotărăști dacă să te așezi la o masă înăuntru, eventual lângă o fereastră cu flori, sau la o masă pe terasă, acoperit de o păturică moale și pufoasă. Te simți ca acasă, ce mai încolo și-ncoace.

10429295_10203229186664556_7125613539336195268_n

Iar acum să revin la mâncare. Plecând de la borșul rusesc, trecând apoi prin supa de varză acră cu costițe caramelizate în miere și muștar și servite cu hrean și ajungând la mielul la cuptor pe pat de grâu și dulceață de cireșe, totul este de nota 10. Cam asta am avut eu pe masă.

Dar la fel de bine poți comanda borș de somon și sturion, supă cremă de țelină cu fistic, budincă de vânat cu mere, confit de rață, friptură de vânat cu castane și sos de coacăze, ciolan de porc cu pere în sos de citrice și coriandru, file de somn la cuptor cu sos de ciuperci și asparagus gătit în unt, înghețată de semințe de dovleac sau clătite umplute cu mascarpone cărora nu le lipsește un sos de fructe de pădure. Ți-am făcut poftă? Mie da. 🙂

10383091_10203223144793513_4678359989859374075_n   10382770_10203223138513356_8753323092651824840_n

1907362_10203229181064416_3893372950683758394_n (1)Și dacă tot a venit vorba despre desert, cel pe care l-am încercat eu ia lejer nota 10+. Chocolate Fondant îi zice și îl primești împreună cu înghețată de vanilie și dulceață de cireșe.

O mâncare tradițională letonă pregătită cu atât de multă pricepere încât, atunci când părăsești localul, o pornești țintă către o librărie ca să cauți o carte bucate din care să te inspiri și tu în propria bucătărie.

Pizza la superlativ

IMG_4997În Napoli zice-se că se manâncă pizza foarte bună oriunde. Doar aici a fost inventată. De generații își trimit unii altora rețete și secrete.

Am mâncat în câteva locuri și nu am dat greș niciodată. Sunt unele localuri unde stai ore bune la coadă ca să te poți așeza la o masă și să-ți lași simțurile să se bucure. Dar fără să stau pe gânduri, dacă ar fi să mă întorc, m-aș așeza la una din mesele de pe terasa restaurantului Palazzo Petrucci în Piazza San Domenico Maggiore.

Și nu doar pentru pizza care este absolut fa-bu-loa-să. Dar și pentru salata Caprese ca și pentru berea artizanală de-o au aici.

IMG_4998IMG_4996

Plus că te afli într-o piațetă unde se adună oameni, se așează pe jos, stau la povești, cântă. Napoli respiră, trăiește, iar tu o faci odată cu el și în ritmul lui.