Tocmai mi-a trecut prin minte un gând de vacanță activă pentru anul viitor, iar gândul ăsta a adus după el un altul dintr-o călătorie deja trăită. Abia aștept să-mi redescopăr aripile, să le deschid și să zbor din nou. Așa cum am făcut-o în Ölüdeniz, locșorul care-mi umple amintirile de albastru, de înălțimi și de plutiri.

Să aștepți pe vârf de munte în șuierat de vânt să-ți iei zborul peste creste și păduri, apoi să ajungi deasupra valurilor și a infinitului pentru ca în final să reatingi pâmântul, aterizând lângă plajă, este cea mai dulce așteptare.

Am făcut-o și eu de șapte ori. Șapte ori în care am îmbrățișat adieri și liniști, culori și bucurii, m-am închipuit vultur și m-am simțit nemuritoare.

Toate emoțiile astea merită retrăite așa că mă voi reîmprieteni cu parapanta cât de curând. Când te năpădesc dorurile, nu are niciun sens să li te opui. Deshide-le ușa și lasă-le să intre. Ți se vor așeza pe inimă și-o vor face să cânte.

Teşekkürler, Ölüdeniz! Até ao Verão, Madeira! 🙂