Am ales să stau ultima oară în Napoli la Palazzo Marigliano, o construcție care face parte dintr-un complex monumental (Domus Memini Palazzo Marigliano) administrat de o asociație culturală. Din complex mai fac parte două biserici: Chiesa di San Biagio Maggiore și Chiesa di San Gennaro all’Olmo. Dacă ieși din apartamentul tău pe hol și bagi capul pe fereastră, te trezești cu el chiar într-una din cele două biserici de care iți spuneam.

Puteau fi închiriate două apartamente. Un suite și un apartament obișnuit. L-am ales pe acesta din urmă. În ziua în care am sosit erau însă libere amândouă, iar domnul care ne-a întâmpinat ne-a întrebat dacă nu vrem ca în prima seară să dormim în suite fără niciun cost suplimentar. Am spus da așa că până la urmă am stat pe parcursul sejurului în ambele apartamente. Mi-au placut în egală măsură amândouă și mi-au plăcut mult de tot. Mobilier simplu și elegant.

Un cufăr de la 1400, o masă de la 1700. Scări interioare de lemn care abia dacă scârțâiau sub pașii noștri deși palatul a fost construit în 1512-1513.

Cu ce am rămas în minte și în suflet cel mai tare din acest loc este terasa descoperită pe care puteam ieși. Terasă amenajată pe acoperiș. Te poți așeza pe un scaun obișnuit sau pe unul de bar sau te poți întinde pe o canapea și rămâne cu ochii lipiți de cer. Ceea ce am și făcut. În prima seară am luat o pizza la pachet de la un local din apropiere, o sticlă de vin roșu și am stat la povești până către dimineață. Din când în când mă mai ridicam de pe canapea să privesc orașul de pe terasă, oamenii cum trec pe străduțe, cum se strigă unii pe alții, cum se îmbrățișează. Iar când mă întindeam înapoi pe canapea, auzeam doar zumzetul străzii, ochii se relipeau de cer și de stele.

O experiență pe care aș repeta-o și mâine.