Pasteluri

Am vrut, dar nu am reușit să “plec” din Franța pentru următorul articol. M-am “mutat” așadar din Champagne la Toulouse și am “ajuns” în ziua în care mă apropiam curioasă tare de un grup ce se formase în mijlocul Pieței Capitoliului. 20 de băieți îmbrăcați de sus până-n picioare în negru cântau în portugheză, iar trecătorii se opreau și îi ascultau. Fiecare cântec era precedat de o mică poveste. S-a mai întâmplat și altădată să mă intersectez cu astfel de evenimente de stradă, dar de această dată a fost altfel. Pentru că noi, trecătorii, am devenit parte din spectacol. Câțiva dintre portughezi s-au apropiat pe rând de câteva dintre fetele care se opriseră să îi asculte. Le-au luat de mână și le-au scos din mulțime, aducându-le mai aproape de ei. După ce au strâns vreo 10 fete, ne-au așezat pe umeri niște cape negre. Imediat după asta au început să ne cânte o serenadă. A fost așa, un spectacol doar pentru noi. Iar la un moment dat chiar au îngenuncheat în fața noastră. A fost duios și ne-au emoționat.

Ce mi-a plăcut de n-am mai putut aici? Mi-au plăcut casele. Pastelate și variat colorate. Și liniștea. Acea liniște și relaxare a unui oraș nici prea mare, nici prea mic, care nu se lasă tulburată. Iar un pahar de vin roșu savurat într-o după-amiază pe o terasă din Toulouse aduce un plus de culoare.

Oamenii sunt deschiși și prietenoși, nu au nimic în comun cu tiparul francezului născut din idei preconcepute. Pentru că am ales să nu stau în Toulouse, ci într-un hotel mic la distanță de vreo 10 minute de mers cu mașina, hotel cocoțat pe-un deal și prin apropierea căruia nu trecea niciun autobuz cu care să pot ajunge în oraș, am apelat la un taxi cu care să mă deplasez la dus și la întors. Șofer o doamnă. Mi-a cerut pentru cursă doar jumătate din preț și asta de fiecare dată, iar într-o zi a făcut o cursă ocolitoare doar ca să îmi arate unde stă. Și nu, nu am plătit acea cursă. În dimineața în care m-a dus la aeroport, mi-a adus prune și corcodușe pe care le culesese în chiar acea dimineață din grădina ei. Se gândise că poate n-am avut timp să iau micul dejun și să nu mi se facă foame pe drum. Se gândise bine. 🙂

Și la fel de multă culoare am găsit și în piața volantă care mi-a ieșit într-una din zile în cale. Am dat câteva ture prin ea și nu-mi venea să mai plec.

Să nu uit de librării. Aproape că întâlnești câte una la fiecare colț. Iei o carte, câteva smochine, o cutie de zmeură, te așezi pe iarbă lângă Canal du Midi, canalul ce leagă râul Garonne și Marea Mediterană și care, apropo, face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, sau dai o tură cu bicicleta de-a lungul aceluiași canal, și brusc toată lumea devine a ta. O lume din care n-ai mai vrea să pleci. Sau măcar în care te-ai întoarce din când în când.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s