Nu am mai scris de mult, aproape că uitasem că am un blog de călătorii, când m-a apucat brusc iar pofta de împărtășit. De împărtășit bucuria mea de a fi întâlnit Scoția. Un ținut care mi-a făcut inima să bată ca o nebună, mi-a mângâiat ochii cu vederi căzute din povești, mi-a umplut plămânii cu prospețimi și mirosuri care-mbată și mi-a alintat urechile cu foșnete, susure, izbiri de valuri, sunete curioase de animale și voci prietenoase de oameni.
Nu, nu mi-a ajuns săptămâna pe care am petrecut-o în Scoția. Musai măcar două săptămâni dacă te decizi să o pornești într-acolo. Dar ce-am reușit să parcurg totuși în această săptămână?
Mi-am tras sufletul o zi în Edinburgh, iar apoi am hoinărit alte trei zile prin Scottish Hihglands și Isle of Skye, am bătut la porțile castelelor Stirling și Eilean Donan, m-am așezat pe iarba udă din Glencoe, le-am făcut cu mână celor “Cinci Surori” în munții Kintail, am trecut cu o ambarcațiune simpatică pe insulă, am lăsat pescărușii să îmi fure cartofii din “Fish and Chips” în Portree, iar pe mare și pe delfinii ei să mă fure cu totul la Neist Point.
Dar m-am și scăldat în soare la Staffin Bay, m-am uitat pe sub fustele stâncilor când am ajuns la Kilt Rock, am respirat în liniște și pace pe Quirang, m-am cățărat aproape pe fiecare vârf în Fairy Glen și am stat la povești cu Nessie în Loch Ness.
Ok, nu o să ascund că am învățat să beau whisky în Dalwhinnie. Da, da, băutura aceea imposibilă care, dacă mă lăsam cu chiu cu vai convinsă să o gust, îmi provoca doar fiori reci pe spate și atât. Hmm, acum lucrurile stau puțin altfel. Pentru că am fost ascultătoare și am urmat întocmai instrucțiunile primite de la nenea responsabil cu explicațiile în distilerie, am stabilit că dacă voi mai avea ocazia să beau cu cineva whisky, o vom face my way. Mă rog, Scottish way. 🙂 Iar felul ăsta de a bea licoarea cu pricina sună așa: Iei mai întâi o gură pe sec și încerci să te bucuri de ea. Dacă ești ca mine, n-aș zice că o să-ți iasă bucuria asta din prima. Dar apoi, după ce simți cum ți-a luat-o alcoolul la fugă prin vene, bea o gură, două, trei de ciocolată caldă. Să fie fierbinte și consistentă, da? Acum mai ia o gură de whisky și hai să stăm puțin de vorbă. 😀 Ah, ți-a mai rămas o gură de whisky în pahar? Adaugă două-trei picături de apă și gata, poți încheia explozia de gusturi și senzații.
Dacă drumul meu prin Scoția s-a oprit la distilerie? Nu, nu acolo. O zi am mai dat o fugă la “granița” cu Anglia, am ajuns în Northumbria, pe Holy Island unde m-am așezat pe plajă printre pietre și am găsit seninul într-o zi înnorată, înconjurată fiind de o mulțime de oițe. Iar apoi am mai învățat ceva. Să zburătăcesc pe mătură prin curtea castelului Alnwick sub atenta supraveghere a discipolilor lui Harry Potter și alături de copiii cărora încercam în zadar să le fac concurență.
M-am întors în absolut fermecătorul Edinburgh, am trecut pragul castelului, m-am oprit puțin în Camera Obscura unde mi-am lăsat imaginația să umble cum vrea ea, m-am pierdut prin Muzeul Copilăriei, am urcat și am coborât coline, am intrat în curțile pline de flori ale oamenilor și m-am strâmbat în ferestrele la fel de pline de flori.
M-am adunat apoi cu greu și m-am îndreptat către Glasgow unde la tot pasul ți se spune că “People make Glasgow”. Și nu doar Glasgow, Scoția întreagă. Pe drumul ăsta al meu, atunci când nu am avut bani cash asupra mea, cineva s-a oferit să îmi plătească barca, iar altcineva ceaiul și prăjitura cu dulceață, apoi cineva mi-a dăruit o bufniță, care deși de pluș, este tare înțeleaptă, iar altcineva, văzându-mă cam rătăcită, m-a scos din încurcătură și m-a condus până la ușa hostelului în care urma să stau. Da, la asta trebuie să fii atent. Odată ieșit din oraș, nu prea mai poți plăti nimic cu cardul dacă ceea ce cumperi nu costă minimum 5 lire în unele locuri sau 10 lire în altele.
Iar tu, Scoție, să știi că mi-e dor și dor și dor de tine, iar data viitoare așa de tare o să te strâng în brațe de o să-ți stea și ție inima în loc. Na, să vezi cum este! Și o să o facem la “Kissing Doors”, nu negociem pe tema asta. 🙂