Am stabilit deja că ne plac pisicile, nu? Sigur ne place și Grecia. Și nu are cum să nu ne placă Leonard Cohen. Vai, dar cât de mult i-a plăcut lui Hydra! Sau era vorba de fapt despre Marianne? În Hydra și-a cunoscut și și-a iubit cu năbădăi muza norvegiană. În Hydra și-a cumpărat o casă în anii ’60. Nu avea electricitate și apă curentă, era o casă în ruină. Dar se trezea dimineața, își arunca ochii pe fereastră și îi cădeau în mare. Și tot în Hydra a adus la punctul final primul său roman, The favourite game. Asta după ce i-a zis pe rând Beauty at close quarters: an anthology, Buried snows, Wandering fires, Winged with vain desires. Și cât de bine l-au inspirat insula și femeia că i-am citit cartea de trei ori și tot nu m-am săturat.

Iar Hydra mai este și insula aceea pe care ai să vezi doar două mașini: pe cea responsabilă cu curățenia și pe cea de pompieri, nici o alta neavând acces, ca de altfel nici motocicletele. Paradis așadar pentru pisici, dar și pentru tine. O să-ți umpli plămânii doar cu miros de mare și de mirodenii, plus că nu o să te mai uiți în stânga sau în dreapta când vei vrea să traversezi vreo străduță. Străduțe de piatră printre case de piatră într-un orășel de piatră, care-o să-ți înghită inima. Și-o să o scuipe înapoi de câteva ori mai dornică.

Măgărușii și căluții sunt cei care duc încolo și-ncoace mărfurile abia sosite în port și te mai duc și pe tine dacă ai obosit. Sunt blânzi și dragi și buni, o să îi scarmeni între urechi și-o să-i pupi, presimt. Portu-i mic și așezat parcă într-un amfiteatru. E ticsit cu bărci și bărcuțe colorate și înconjurat de taverne din care-o să pleci rostogolindu-te.

O să drăgălești apoi toate pisicile care-or să-ți iasă-n drum. Iar drumurile astea sunt atât de-albastre: mare, cer, uși, ferestre, peste tot nuanțe de albastru. De-ți vine să te-mbraci în ele. Și îmbrăcată așa să urmărești lângă un pahar de prosecco cum face bâldâbâc soarele-n mare. Că s-a zbenguit destul pe cer toată ziua să te coloreze pe tine, i-o fi și lui somn și dor să viseze.

Nu-i bai, că a doua zi iei bărcuța și ajungi iar pe plajă, îți promit eu. Plajele sunt cu pietricele, dar fie îți închipui că-ți fac masaj, fie lenevești pe un șezlong. Sau mai bine într-un hamac în timp ce mirosul de pini îți răsfață nările. Și nu uita să încerci salata grecească pe plajă. O să găsești în ea inclusiv frunze murate de capere, nu doar fructe. Am devenit fan după ce le-am încercat în Hydra. Le crănțăn uneori doar așa, simple.

O zi am lăsat însă în spate Hydra și toate bunătățurile ei pentru Poros. Sunt la o aruncătură de băț, mă rog, de barcă, una de cealaltă. M-am întors adică printre mașini și motociclete și m-am simțit destul de încurcată din cauza asta. Se lipiseră liniștea și aerul fără noxe de mine, plus că deja uitasem să fiu atentă când traversez strada.

Dar am găsit câteva străduțe fără mult zgomot și în Poros. Le-am urcat și le-am coborât, am respirat din nou albastru, m-am așezat pe scări și am lăsat soarele să mă ardă puțin.

Hydra n-a fost deloc geloasă, m-a primit înapoi fără să clipească. Și mi-a așezat din nou în brațe pisicile ei grase și oacheșe. Să-mi toarcă și să-mi sforăie în urechi și să-mi aducă aminte de versurile astea:

“I loved you when you opened
Like a lily to the heat
You see I’m just another snowman
Standing in the rain and sleet

Who loved you with his frozen love
His secondhand physique
With all he is and all he was
A thousand kisses deep

But you don’t need to hear me now
And every word I speak
It counts against me anyhow
A thousand kisses deep.”

So long, Hydra!